10 ani împreună cu INFO CENTER GROUP, INSTITUT PENTRU CALIFICĂRI

Performanţele celor 10 ani de activitate în formarea profesională, consultanţă în sisteme de management şi medierea muncii, sunt măsurate în mai mult de 20.000 de clienţi mulţumiţi la INFO CENTER GROUP, iar despre acestea, ne vorbeşte azi, un performer în domeniu, prof. Ofelia Mâtcă, directorul INFO CENTER GROUP Sibiu.

Reporter: Cum s-a născut ideea de a realiza formare profesională?
O.M. La bază sunt profesoară şi obţinând cea mai bună repartiţie guvernamentală din judeţ, mi-am început cariera iubind activitatea educaţională, fiind o prezenţă activă în învăţământul liceal, încă de la terminarea Facultăţii de Fizică. Ulterior am început să ajut o masă mai mare de oameni, alegând să fac formare profesională, considerând-o deosebit de importantă, la baza oricărei ocupaţii şi calificări.

Reporter: Care au fost primele programe de formare profesională pe care le-aţi realizat?
O.M. Am început prin a preda programe din domeniul managementului calităţii, deoarece în baza unui master realizat în acest domeniu, cu mulţi ani în urmă, am reuşit să practic într-un concern german din industria auto, în calitate de manager calitate, aşa încât era firesc să aleg cursuri din acest domeniu, respectiv: Manager al sistemelor de managementul calităţii; Auditor în domeniul calităţii; Imbunătăţirea proceselor; Metode, tehnici, instrumente de management; Managementul calităţii în sistemul ISO 9001 şi altele.

Reporter: Cum aţi reuşit să adăugaţi atât de multe cursuri în cei 10 ani de existenţă ai Info Center Group? Înţeleg că ofertaţi mai mult de 100 cursuri în prezent.
O.M. Da, desigur aţi numărat corect, sunt peste 100 de cursuri, pe care le oferim în ţară, celor interesaţi. Sunt cursuri pe care le-am adăugat portofoliului nostru, deoarece în calitate de Lead Auditor în domeniul managementului calităţii, am identificat multe nevoi şi am dorit să ajut piaţa forţei de muncă, oferind cursuri de calitate. Interesant este că la aceste cursuri vin oameni nu numai din judeţ, ci din toată ţara.

Reporter: Cum aţi reuşit să captaţi interesul acestui mare număr de cursanţi?
O.M. Dincolo de nevoia acută de formare profesională, precizez că suntem furnizorul cu cele mai multe programe autorizate din judeţul Sibiu şi oferim în prezent mai mult de 100 cursuri.

Reporter: Ce modificări pe piaţa muncii apreciaţi că au apărut de-a lungul celor 10 ani de activitate?
O.M. Dacă în urmă cu 10 ani erau mai multe nevoi pentru ocupaţii ce aveau la bază studiile superioare, în prezent cererea este mai mare la cursurile pentru calificări, existând o criză acerbă în prezent, pentru calificări.

Reporter: Concret în ce domenii realizaţi formare profesională?
O.M. Sunt multe domenii de interes: resurse umane, educaţie şi formare profesională, calitate, mediu, securitate şi sănătate în muncă, situaţii de urgenţă, medicină veterinară, silvicultură, tehnic, sport, gastronomie, comerţ, marketing, contabilitate, servicii şi altele.

Reporter: Vă rog să prezentaţi cititorilor TRIBUNEI, câteva noutăţi din domeniul dvs. de activitate?
O.M. Ar fi câteva de amintit. In primul rând că am înfiinţat un INSTITUT pentru CALIFICĂRI, care poate oferi programe de nivele diferite, în baza studiilor de marketing realizate. In prezent, legislaţia ne permite să realizăm programe de la nivel de iniţiere şi calificări de prim nivel, la nivel postuniversitar, aşa încât de curând am autorizat programul Evaluator de risc la securitatea fizică, primul nostru program de acest gen. Prin acest INSTITUT pentru CALIFICĂRI realizăm programe autorizate, prin toate cele 3 căi ale formării profesionale: formale prin cursuri, nonformale prin centre de evaluare autorizate şi informale prin e-learning.

Reporter: Ce vă propuneţi pentru următorii 10 ani de activitate?
O.M. Pentru că domeniul pe care l-am ales este dinamic, mult pliat pe nevoile pieţei forţei de muncă, ne propunem să nu ne abatem, ci să-l dezvoltăm împreună cu cei care au nevoi, să-i ajutăm pe aceştia în continuare, să se dezvolte personal şi profesional.