Month: mai 2017

IN MEMORIAM 

 
 

 

Un pios omagiu
celui care a plecat mult prea devreme
la cele vesnice,
lectorului/formator
cercetator stiintific principal

 ing. IOAN COTȂRLEA

NU VĂ VOM UITA NICIODATĂ!

 

In plină primăvară, când codrii sunt plini de o nouă sevă, se stinge, nestiind ce face, scăpând parcă controlul atât de bine manageriat pană acum, de zeci de ani, cel care a fost in slujba silviculturii peste 49 de ani, remarcabilul ing. domnul Ioan COTARLEA.
După numai 6 ani de o excelenta colaborare, am pierdut un lector/formator minunat, un expert de inalt rang, un coleg si prieten drag.

Amenajarea pădurii, Regenerarea si ingrijirea arboretelor, Pepiniere forestiere, Impăduriri, Exploatarea pădurii sunt doar cateva discipline pe care domnul ing. Ioan Cotârlea le preda cu drag si pasiune, celor cu sete de cunoastere si cu dorinta de a imbrătisa noi ocupatii si calificari in piata fortei de muncă din silvicultura. Acestea sunt doar cateva discipline/materii predate de dansul, pentru ca nu avea timp pentru mai mult, desii specialitatea si experienta ii permitea sa predea orice, putând la catedră să inlocuioască pe oricine, oricând.

Noi, colegii Institutului pentru Calificări INFO CENTER GROUP Sibiu, il vom păstra in amintire si ii vom aduce o vesnică recunostintă!

Colectivul de cadre didactice si personal auxiliar al Institutului pentru Calificări INFO CENTER GROUP Sibiu transmite familiei indurerate in greaua incercare a vietii

SINCERE CONDOLEANŢE!

 

Prevenirea şi combaterea întepăturilor cauzate de căpuşe

ATENTIE! Ne situam in zona de munte, puternic afectata de aparitia capuselor. Pentru a preveni si diminua existenta acestora, va oferim cursuri de instruire tematice, dar si cursuri de calificare si specializare pentru a putea efectua activitati legale si corecte privind:

asigurarea igienei mediului prin realizarea unor lucrari de dezinfectie, deratizare, dezinsectie, avand ca ajutor realizarea cursului AGENT DEZINFECTIE, DERATIZARE, DEZINSECTIE

toaletarea zonelor de vegetatie in exces si toaletarea arborilor stradali si a celor din aliniamente si parcuri, prin realizarea cursului OPERATOR LA TOALETAREA ARBORILOR

actiuni ale personalului sanitar veterinar referitoare la: existenta  parazitilor pe animale si gestionarea cainilor fara stapan, de mare ajutor fiind cursul de calificare TEHNICIAN VETERINAR

Va prezentam un material, considerat de noi important, privind actiuni de:

Prevenirea şi combaterea întepăturilor cauzate de căpuşe

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică şi o chestiune economică, care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiuniilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină, este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă. Cu cât se au în vedere mai multe caracteristici biologice, cu atât cresc şansele de reuşită.

În acest context este necesar ca toţi factorii implicaţi în această activitate, respectiv autorităţiile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, pe lângă specialiştii din domeniu, trebuie să deţină unele informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale.

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor.

Sunt paraziţi hematofagi,cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge. În acest timp masa lor corporală creşte semnificativ. Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă consumându-le  sângele.  O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă..

Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (cîteva zile), diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării cicluluibiologic şi de capacitatea           fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor. a fost generată de o serie de factori, incluzând:

  • specificul înmulţirii căpuşelor, o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv,
  • înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini comunitari, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori,
  • modificările în utilizarea pesticidelor,
  • comerţul intensiv cu animale,
  • numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate,
  • dezvoltarea zonelor suburbane.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector, o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).

Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar şi pe salbă, la baza coarnelor , pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, membrlele, coadă, pliurile salbei,etc;
  • la cabaline – pe coamă şi coadă,
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară faţa internă a coapsei,
  • la pisică şi păsări – în regiunea capului ,

Afecţiunilor pe care capuşele le pot determina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. zona este uşor inflamată şi dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestari asemănătoare gripei: febră, cefaleea, greaţă, vomă, uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat. .

În plus rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală şi veterinară ca vectori.

Căpuşele transmit (vehiculează) o serie de agenţii patogeni, respectiv:

  • prin salivă –  injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită)
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.

În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare atenţionează autorităţiile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia de necesitatea efectuării de urgenţă a unor acţiuni, stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţţean, respectiv:

  • Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
  • Iniţierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, în zonele cu risc ridicat, pentru conştientizarea crescătorilor de animale, a organizaţiilor pentru protecţia animalelor cu măsurile ce se impun pentru prevenirea infestării animalelor şi a imbolnăvirii oamenilor prin inţepătura de căpuşă.
  • Responsabilitatea autorităţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
  • Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţiei animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, in parcuri şi locuri de agrement,
  • Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazdă a căpuşelor, precum şi afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judeţean pentu identificarea căpuşelor prin examene de specialitate.
  • Efectuarea tratamentelor antiparazitare la animalele din zonele ţintă, deparazitarea prin îmbăieri generale sau locale, după caz.
  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul judeţean.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină în cazul unei înţepături :
  • căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
  • după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
  • dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate;

 

La realizarea acţiuniile, pentru limitarea infestării cu căpuşe a oamenilor şi a animalelor, un rol hotărâtor, pe lângă implicarea personalul din cadrul D.S.P. a personalului din reţeaua sanitară veterinară, a altor autorităţi judeţene, un rol determinant revine autorităţilor locale prin gestionarea spaţiilor, a clădirilor nefuncţionale, prin efectuarea acţiunilor de toaletare şi igenizare a zonelor cu vegetaţie în exces, prin gestionarea câinilor fără stăpân, de asemenea crescătoriilor de animale care au obligaţia să sesizeze personalul sanitar veterinar de prezenţa paraziţiilor pe animale, să respecte data stabilită pentru efectuarea tratamentelor, precum şi populaţia prin modul cum caută să evite zonele cu vegetaţie abundentă, să se protejeze în zonele identificate cu risc favorabil muşcăturii de căpuşe, prin folosirea de îmbrăcăminte de protecţie adecvată.

Autor: Dr. Penţea Ioan – Secretar Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu

Importanta realizarii dezinfectiei, deratizarii si dezinsectiei

Pentru a intelege importanta realizarii dezinfectiei, deratizarii si dezinsectiei, va recomandam efectuarea cursului de specializare AGENT DEZINFECTIE, DERATIZARE, DEZINSECTIE (DDD), curs AUTORIZAT a carei prezentare o gasiti la pagina: www.sbinfo.ro

Urmariti in acest sens si anuntul dat de
Dr. Penţea Ioan Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu

Profilaxia şi combaterea rozătoarelor ca vectori de răspândire a unor boli transmisibile la oameni şi animale

Transmiterea şi răspândirea unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi) şi implicit a unor boli la animale şi de la animale la om, sau dintr-un loc în altul, sunt cauzate de contactul cu vectori contaminaţi, reprezentaţi de artropode (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe) dar şi de animale, în special de rozătoare (şobolani, şoareci, sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere şi reprezintă, ca răspândire circa o treime din fauna globului pământesc.

În ţara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni un număr mare de rozătoare, grupate în şase familii, cu peste 35 de specii şi subspecii, caracterizate prin insuşiri de viaţă specifice, care explică rolul dăunător sub aspect economic şi al menţinerii şi răspândirii unor boli deosebit de grave.

Majoritatea rozătoarelor au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât şi de origine animală, însuşire care le permite să se adapteze uşor la cele mai diferite surse de hrană.

În afara pagubelor economice, rozătoarele venind în contact permanent cu animalele domestice din exploataţii sau cu animalele sălbatice, pot fi considerate ca purtători de germeni şi vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase şi parauitare deosebit de grave, dintre care unele transmisibile la oameni cum sunt: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxinfecţiile alimentare, etc.

Înmulţirea şi răspândirea rozătoarelor este strâns legată de particularităţile lor de viaţă şi de hrană, fiind influenţată de condiţiile geoclimatice şi sociale, respectiv existenţa de locuinţe şi adăposturi insalubre, lipsa apei potabile şi a canalizării, schimbările de mediu, comerţul internaţional, practicile agricole noi, etc.

În ţara noastră cu climă continental excesivă rozatoarele au cele mai bune condiţii de dezvoltare şi înmulţire, implicit şi posibilitatea de a întreţine şi transmite cele mai diferite boli infecţioase şi parazitare.

Cele mai frecvente rozătoare intâlnite în ţara noastră sunt:

Şobolanul cenuşiu de casă care preferă cu predilecţie locurile cele mai umede ale locuinţelor sau alte spaţii cu umiditate, subsoluri, canale, pivniţe, magazii, grajduri, etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment) distruge cerialele, legumele din magazii, risipeşte ce nu consumă şi murdăreşte alimentele cu urină şi fecale făcându-le impropii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viaţa, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte, şi alte obiecte. Sunt lacomi şi îsi fac provizii de hrană. Se înmulţesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestaţii pe an (în medie 30 zile fiecare gestaţie) cu 7-8 pui la nastere.Prezenţa lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulaţie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru şi prin stricăciunile şi pagubele pe care le produc.

Şoarecele de casă este foarte răspândit trăieşte în locurile mai uscate ale locuinţelor ca: poduri, magazii, bucătării, cămări, sau alte spaţii unde găsesc hrană. Are un regim de hrană cu preferinţă pentru hrana vegetală (cereale sau legume şi fructe de orice fel), dar consumă, când găsesc, şi produse de origine animală Înmulţirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela naşte de 5 – 7 ori pe an, câte 4 – 8 pui Prezenţa lor se identifică prin mirosul specific al urinei sale „miros de şoarece”. Este un mare dăunător producând pagube materiale prin distrugerrea diferitelor obiecte şi prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care vieţuiesc în ţara noastră sunt şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, şobolanul de câmp şi şobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor prin pagubele materiale, prin discomfortul cauzat ca prezenţă şi miros, dar în mod special prin transmiterea unor boli infecto-contagioase şi parazitare.

Din aceste motive, profilaxia şi combaterea rozătoarelor constituie o ţintă cu importanţă majoră pentru toţi factorii administrativi şi de specialitate implicaţi, stabilindu-se în acest scop programe cu acţiuni specifice care să ducă la reducerea numerică prin limitarea înmulţirii si a răspândirii lor.

Acţiunea de prevenire şi combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiţionate de particularităţile bioecologice şi alţi factori importanţi, respectiv:

  • cunoaşterea amănunţită a modului lor de viaţă şi de hrană;
  • pregătirea profesională, instruirea şi atestarea specialiştilor deratizatori;
  • delimitarea suprafeţei infestate;
  • selectarea metodei de combatere;
  • stabilirea spaţiilor de distribuire a momelilor;
  • aplicarea metodelor de deratizare;
  • inspectarea rezultatelor obţinute şi distrugerea cadavrelor rezultate;
  • continuarea măsurilor de combatere performante şi preventive.;

Combaterea rozătoarelor se poate realiza prin:

Masuri profilactice care urmăresc :

  • salubrizarea permanentă a colectivităţilor urbane şi rurale;
  • limitarea posibilităţilor de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, ceriale, deşeuri alimentare, gunoaie, etc.
  • depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanşe pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat, etc.)
  • impiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundaţii şi pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală şi la canalizări, etc.)
  • deratizarea şi igienizarea vecinătăţilor pentru distrugerea focarelor instalate deja.
  • indepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană şi ambalaje, din subsoluri, podurile locuinţelor din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje..

Măsuri de combatere mecanică.

 Prin utilizarea de curse şi capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spaţii inchise prevazute cu orificii, in care se pot aplica momeli rodenticide sub forma de pastă sau pulberi.

Masuri de combatere biologic.

 Prin prezenţa duşmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufniţa, cucuvea, coţofana, stârc, barza), asigurând un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor lor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare, în ansamblul metodelor de luptă impotriva acestor specii de rozătoare.

Masuri de combatere chimica.

 Prin utilizarea unor substanţe chimice, cu acţiune de intoxicare rapidă sau lentă, care trebuie să întruneasca anumite calităţi si eficacitate, respectiv:

  • să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale şi păsări sau oameni;
    • să fie în termene de garanţie şi valabilitate să prezinte date despre denumirea comercială, substanţa activă, formularul de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului şi data eliberării;
    • să fie absorbite repede şi in totalitate în organismul rozătoarelor şi să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea lor să se producă lent, după câteva             zile, pentru a nu creea panică sau să alarmeze pe ceilalţi şobolani, sau şoareci care astfel sesizaţi nu mai consumă substanţele toxice sau părăsesc spaţiul supus deratizării;
    • să fie uşor de preparat şi aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
    • momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunţe, etc. aplicate pe căile de acces al rozătoarelor puse în serie la distanţe unele de altele;

Acţiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici şi persoane instruite, testate şi autorizate, iar persoanele de execuţie să fie dotate cu echipament de protecţie adecvat şi să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ţinând cont de modul de trai, hrană şi înmulţire a rozătoarelor, cât şi de nivelul posibilităţilor actuale economice, sociale şi de combatere, trebuie reţinut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se poate reduce doar proliferarea şi răspândirea lor în teritoriu, inclusiv limitarea posibilităţii de răspândire a bolilor transmisibile.